Antrenorul giuleștean a explicat căderea din finalul derby-ului
Accidentările lui Ovidiu Herea și Ricardo Fernandes i-au dat planurile peste cap lui Viorel Hizo în partida cu Steaua, fiind nevoit să facă două schimbări la începutul reprizei secunde.
Domnule Hizo, de ce nu a plecat Rapidul cu toate cele trei puncte din Ghencea? Era greu să câștigăm. Normal că regret că n-am reușit asta, având în vedere că am condus cu 1-0. În prima repriză i-am dominat clar, și dacă Helder era atent la Dayro la acel corner, nu cred că egalau până la final.
Vă reproșați ceva la meciul cu Steaua? M-au omorât accidentările. Herea a avut probleme cu spatele încă din minutul 30, dar l-am ținut încă 15 minute pe teren ca să trag de timp, pentru că aveam altceva în cap. Așteptam să riște Steaua și să facă mutarea cu trei fundași centrali pentru a-l introduce pe final pe Dobroiu. Am fost însă nevoit să fac la pauză schimbarea și, din cauza faptului că Dobroiu are carențe pe faza defensivă, l-am introdus pe Fane Grigorie. N-am vrut să iau plasă.
„Ioniță și Răduță nu joacă nimic de când au apărut în presă”
În Ghencea ați fost nevoit să faceți două schimbări din cauza accidentărilor… Puteam să mut totuși așa până la urmă, dar m-a dat complet peste cap accidentarea lui Fernandes, care intrase excelent în meci. La două minute după ce a intrat Kapetanos, a sărit la cap cu el, grecul l-a împins și a căzut prost pe picior. Are o problemă musculară și mi-e frică să nu fie de lungă durată.
Cum vă explicați că atacanții au uitat să marcheze? Sunt dezamăgit de evoluțiile lui Ioniță și Răduță, care, după ce au ajuns prin presă, n-au mai jucat mare lucru. De aceea am și preferat ca pe foaia partidei să-l trec pe J.P. Pinto, iar Răduță a rămas în afara lotului. Sper să-și revină, pentru că mă ia groaza când mă uit pe banca de rezerve și văd că n-am soluții.
Ce jucător v-a plăcut în partida cu Steaua? Cel mai mult mă bucur pentru evoluția lui Marius Constantin. Mă felicit că l-am jucat închizător și sper să-l fi recâștigat definitiv. A avut și trei șuturi senzaționale și doar ghinionul l-a împiedicat să marcheze.
„Nu are sens să ne lamentăm. Un punct la Steaua e bun. Acum suntem obligați să câștigăm în Cupă și cu Oțelul pentru a rămâne în grafic”, Viorel Hizo, antrenor Rapid
„Sunt mândru că nu am pierdut ultimele trei partide pe care le-am disputat împotriva Stelei. Domnul Copos m-a felicitat la încheierea jocului”, Viorel Hizo, antrenor Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER